Real Madrid a învins-o pe RB Leipzig cu scorul de 1-0, marţi seară, în deplasare, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.
Golul „galacticilor“ a fost marcat de Brahim Diaz (’48), la capătul unei acţiuni personale, încheiate cu un şut la colţul lung, după ce a trecut de trei adversari. Astfel, Diaz l-a suplinit cu brio pe starul Jude Bellingham, care nu a putut evolua din cauza unei accidentări. Real Madrid a mai avut o bară prin Vinicius Junior (’72).
De remarcat şi portarul madrilenilor, ucraineanul Andrii Lunin, care a avut mai multe intervenţii excelente.
Rodrygo a disputat meciul său cu numărul 200 pentru Real Madrid în toate competiţiile. El are 50 de goluri marcate şi 36 de pase decisive.
De menţionat faptul că nemţii au avut un gol anulat în minutul 2, reuşit de Sesko, anulat pe motiv de offside.
Manşa secundă se va juca în data de 6 martie, pe „Santiago Bernabeu“.
RB Leipzig: Gulacsi – Simakan, Klostermann, Orban, Raum – Olmo (’75, Elmas), Henrichs (’75, Haidara), Schlager (’90, Kampl), Simons – Openda (’75, Poulsen), Sesko. Antrenor: Marco Rose.
Real Madrid: Lunin – Carvajal, Fernandez, Tchouameni, Mendy – Valverde, Kroos, Camavinga, B. Diaz (’84, Lucas) – Rodrygo (’84, Joselu), Vinicius Jr. Antrenor: Carlo Ancelotti.
Carlo Ancelotti, antrenor Real Madrid:
„Adversarii au atacat bine, organizat. Au avut doi atacanţi foarte buni. Beneficiem de un avantaj minim, dar important. Nimeni din tabpra noastră nu gândeşte că s-a realizat calificarea. Am făcut un meci bun, dar mai sunt de jucat 90 şi ceva de minute pe stadionul nostru şi nu avem voie să dezamăgim“.
Brahim Díaz, mijlocaş Real Madrid:
„Am primit mingea, am făcut două driblinguri şi am şutat în colţul stâng, sus. Mă bucur pentru decizia luată. Am avut oportunităţi să închidem meciul, dar trebuie să recunoaştem că Leipzig a avut mai multe ocazii. Chiar dacă avem un avantaj, nu suntem favoriţi la calificare. Trebuie să demonstrăm în continuare că suntem o echipă fantastică“.
Marco Rose, antrenor RB Leipzig:
„Ei au avut situaţii mai clare şi au profitat, dar cu siguranţă vom merge la Madrid ca să încercăm totul. Am întâlnit cel mai dificil oponent posibil, dar echipa mea a jucat curajos. am implementat foarte multe lucruri şi s-a văzut în evoluţia noastră“.
Dani Olmo, mijlocaş RB Leipzig:
„Nu suntem prea fericiţi, pentru că am avut mai multe şanse de gol decât ei. Brahim Díaz este un fotbalist cu multă calitate, a avut o şansă de a înscri şi a făcut-o. Real Madrid este una dintre cele mai bune echipe din Europa, dar mai avem o şansă şi o vom juca“.
Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!