FCU Craiova o întâlneşte sâmbătă, de la ora 17.00, pe teren propriu, pe FC Botoşani. Aceasta va fi a doua partidă a etapei 29 din Superliga.

CCA l-a desemnat pe Horaţiu Fesnic (Cluj) să conducă disputa din Bănie. Acesta va fi ajutat la cele două linii de Mircea Grigoriu (Bucureşti) şi Mircea Orbuleţ (Bucureşti). Al patrulea oficial va fi Andrei Moroiţă (Ploieşti).

VAR-ul va fi asigurat de Florin Andrei (Târgu Mureş) şi Ionel Dumitru (Gherghiţa).

Observator din partea CCA a fost numit Nicolae Grigorescu (Timişoara). LPF l-a indicat supervizor pe Ion Marin (Bucureşti).

Partida va putea fi urmărită în format video AICI!

Florin Drăgan: „Avem mari probleme de lot“

FCU Craiova a susţinut astăzi conferinţa de presă premergătoare jocului cu moldovenii. Un aspect în jurul căruia s-a construit discuţia a fost numărul mare de probleme medicale apărute după meciul cu Chindia, de la Ploieşti.

Din păcate pentru noi avem mari probleme de lot. Este o situaţie delicată în urma meciului de la Ploieşti, unde au fost intrări peste limita regulamentului, tolerate, nesancţionate. Îl avem pe Chiţu indisponibil trei săptămâni, pentru că are umărul dislocat. Dragoş Albu este accidentat, William Baeten este şi el indisponibil, Yassine Bahassa – la fel. Asta în urma atacurilor foarte dure, repetate şi nesancţionate. Avem probleme mari nu numai în alcătuirea primului unsprezece. Mai avem trei jucători care acuză şi ei accidentări, dar sperăm şi ne dorim să-i recuperăm până la ora meciului. Vlad Achim este şi el incert“,

a explicat secundul Florin Drăgan.

Napoli: „Încerc să alcătuiesc cea mai bună echipă“

Antrenorul formaţiei FCU Craiova, Nicolo Napoli, speră să găsească formula câştigătoare, pentru că de motivaţie nu se pune problema să nu existe.

Ştiu că este un meci foarte dificil pentru echipa noastră. Jucăm împotriva unei formaţii care practică un fotbal bun şi care are nevoie de puncte. Şi noi avem nevoie de puncte, de aceea încercăm să facem un meci foarte bun. Încerc să alcătuiesc cea mai bună echipă ca să încercăm să câştigăm acest meci. Avem un lot limitat mâine, dar cine va intra în teren vreau să facă un meci foarte bun, să fie concentraţi, pentru că avem nevoie de cele trei puncte“,

a spus tehnicianul italian.

Decizia (Comisiei în privinţa meciului cu Sepsi – n.r.) s-a amânat. Sper să se ia o decizie bună. Cel mai bun rezultat pentru noi ar fi să se joace meciul din minutul în care a fost oprit. Oricum, vom încerca să câştigăm meci, după meci şi să ajungem în play-off. Acesta este obiectivul nostru“,

a completat Nicolo Napoli.

Samuel Asamoah: „Vom da totul pe teren“

Din rândul jucătorilor, mijlocaşul Samuel Asamoah a declarat că echipa sa este pregătită să o răpună pe FC Botoşani şi să se apropie de play-off.

Este un meci foarte important pentru noi şi nu ştim cum va fi, pentru că întâlnim o echipă bună. Trebuie să luptăm bine, să jucăm ca o echipă în aceste două partide care urmează în campionatul regular şi să obţinem toate punctele. Asta trebuie să facem ca să putem spera la play-off. Avem câteva probleme medicale, dar ştim ce avem de făcut şi suntem pregătiţi pentru acest prim meci. Vom da totul pe teren, de la început şi până la sfârşitul acestui joc şi trebuie să câştigăm. Avem nevoie şi de aportul suporterilor“,

a subliniat Samuel Asamoah.

Flavius Stoican: „Mergem la Craiova încrezători“

Tehnicianul moldovenilor, Flavius Stoican, crede că băieţii săi pot oţine un rezultat pozitiv.

Mergem la Craiova încrezători. Vrem să facem un meci bun şi să încercăm să venim cu puncte de acolo. Jucăm pe un teren bun, ceea ce ne-a lipsit în ultimele deplasări. Întâlnim o echipă care joacă fotbal, la fel ca noi. Sperăm că marcăm goluri, pentru că ne creăm foarte multe ocazii. Vreau să fim lucizi în faţa porţii, să nu mai fim precipitaţi cum am fost în etapele trecute, atunci când am ratat cu seninătate ocaziile create. Întâlnim o echipă care se bate la play-off, dar asta nu înseamnă că o să fie un meci uşor pentru ei. Au o posesie foarte bună şi au jucători care pot face diferenţa, dar o să fim atenţi la fiecare dintre ei“,

a anunţat Flavius Stoican.

Mihai Roman: „Este important să luăm cele trei puncte“

Din rândul jucătorilor lui FC Botoşani, „veteranul“ Mihai Roman crede că stilul de joc al gazdelor poate fi speculat.

Este clar că ne aşteaptă o partidă dificilă. FCU joacă un fotbal plăcut, ofensiv, dar eu cred că lucrul acesta ne avantajează. Noi avem probleme cu echipele care se apără mai mult. Şi nouă ne plac spaţiile şi suntem o echipă care joacă ofensiv şi îşi crează faze de poartă. Este important să luăm cele trei puncte. Contează numărul de puncte cu care începi play-out-ul, contează şi pentru moralul nostru, acum vom vedea. Sperăm să terminăm cât mai sus în clasament. Jocul ne dă încredere pentru locurile 7-8. Avem o echipă bună, cu jucători valoroşi“,

a concluzionat Mihai Roman.

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *