Prima reacție a ISU după sinuciderea din Capitală: Dacă exista o mică fărâmă ca persoana să dorească să fie salvată, am fi făcut-o

Negocierile cu tânărul de 22 de ani care amenința că se aruncă de pe o clădire din Sectorul 2 al Capitalei au eșuat. Acesta s-a aruncat de pe clădirea cu patru etaje după ce a stat de vorbă mai mult de două ore cu negociatorii. Pompierii veniseră la fața locului cu o autoscară, dar fără saltea. Ulterior, spun ei, a fost adusă și salteaua, doar că niciunul dintre cele două dispozitive de salvare nu au putu fi montate, și asta deoarece acesta a amenințat în permanență că se aruncă de pe clădire.

Prima reacție a ISU după sinuciderea din Capitală: Dacă exista o mică fărâmă ca persoana să dorească să fie salvată, am fi făcut-o
"Am vrut să montăm salteau gonflabilă pentru a mai atenua un pic dintr-un eventual șoc suferit în cazul unei căderi voite, dar persoana era foarte suspeicioasă, se uita în stânga și în dreapta, se uita în permanență în jos. (...) Când a venit autoscara nu am reusit s-o calăm. A zis că se aruncă. Saltele nu le-am putut pune, am stat cu ochii pe el ca sa nu îi creem și mai mult dorința de a se arunca", au afirmat reprezentanții ISU, într-o primă declarație la cald făcută imediat după producerea teribilului incident.Întrebați dacă se poate vorbi despre un eșec al misiunii de salvare, aceștia au răspuns negativ: "Nu putem vorbi de un eșec al misiunii. Dacă exista o mică fărâmă ca persoana să dorească să fie salvată, ca noi să simțim asta, am fi făcut-o. Oamenii erau pregătiți, aveam nevoie să ridicăm o manetă și scara era sus".