Fost primar al unei comune ieșene, acuzat că a FALSIFICAT actele pentru terenul unei femei decedate. "Am aflat că morții fug din cimitire", spune fiul femeii

Un bărbat din Iași încearcă să lămurească situația juridică a unui teren după ce mai multe acte au fost semnate de mama sa decedată. Totul a ieşit la iveală după ce Viorel Ciubotaru, în vârstă de 62 de ani, a deschis mai multe procese pentru recuperarea unor suprafețe de teren, relatează Realitatea PLUS.

Fost primar al unei comune ieșene, acuzat că a FALSIFICAT actele pentru terenul unei femei decedate. "Am aflat că morții fug din cimitire", spune fiul femeii
După ce a intrat în posesia adeverinței, bărbatul a constatat că femeia a semnat înțelegerea la 7 ani după deces, când primar în comună era Gheorghe Gurzun.Bătrânul îl acuză pe fostul primar al localității că ar fi comis mai multe falsuri cu retrocedarea terenului.„Domnule, am aflat că morții fug din cimitire, că au permisie de la morții din cimitire. Eu am niste procese cu Primăria pentru o bucată de teren. Terenul este în Coropceni, dar mama mea era domiciliată în Schitu Duca, unde a fost și îngropată. Când am scos adeverința, am aflat că mama și-a schimbat buletinul în 1998, la 5 ani de la deces. Adeverința a fost semnată în 2000. Cum se poate așa ceva? Deși era moartă în 1993, mama a semnat o adeverință prin care era de acord să renunțe la 1,4 hectare dintr-un total de 2 hectare de teren agricol. Eu administrez în continuare această suprafață. Dacă nu ceream, nu aș fi știut niciodată că s-a făcut această golănie. Eu locuiesc acum în comuna Schitu Duca”, a declarat Viorel Ciubotaru.În replică, actual edil al localității spune că ar trebui formulată o sesizare în acest caz către instituțiile abilitate.„Dacă există acest fals, ar trebui să se facă o sesizare. Nu contest că nu ar putea fi adevărat. Domnul a venit la primărie pentru că vrea să fie pus în posesie pe vechiul amplasament, dar care este ocupat. În extravilan nu putem identifica cu exactitate parcelele. Poate fi pus în posesie doar printr-o hotărâre judecătorească. Nu poate fi pus în posesie, poate primi teren în altă parte. Există o cerere pentru întregirea suprafețelor. Nu știu ce să spun în ceea ce privește actele emise, ținând cont că femeia era decedată încă din 1993. Fostul primar ar trebui să știe cel mai bine”, a afirmat primarul.