UTA Arad se gândea că va pune trei puncte în clasament după meciul cu FC Botoșani, dar în teren lucrurile nu au fost deloc ușoare. Trupa lui Mircea Rednic abia a scos un egal, 2-2, cu moldovenii lui Bogdan Andone, care au condus pe tabelă până în minutul 90.
Disputa de pe stadionul „Francisc Neuman“ a contat pentru etapa 25 din Superliga.
Gazdele au deschis scorul prin Tiberiu Căpușă, cu un șut din marginea careului mare, după o minge așezată de Marcelo Freitas (’32, 1-0).
Moldovenii au restabilit egalitatea prin Costa Rodrigues, care a relua cu capul, imparabil, o centrare venită din stânga (’52, 1-1).
Oaspeții au întors meciul prin David Gabriel, care a șutat imparabil de la 14 metri, după un assist al lui Mitrov (’56, 1-2).
Arădenii au restabilit egalitatea prin Lopez, care a reluat cu capul, de la 6 metri, o centrare venită dintr-un corner de pe stânga, executat de Omondi (’90, 2-2)
UTA: Iacob – Căpușă, Conte, Benga, Costa Rodrigues (’59, Abeid) – Marcelo Freitas (’59, Pedro), C. Mihai (’83, Lopez), Fabry (’69, Morar) – Johana Omondi, Luckassen, R. Pop (’69, A. David). Antrenor: Mircea Rednic.
FC Botoșani: Ducan – Benzar, Sadiku, Miron, Țigănașu – Filip, Dican, Gabriel (’74, Celea) – E. Florescu (’90+5, Aldair), E. Lopez (’67, Kaprof), Friday (’46, Mitrov). Antrenor: Bogdan Andone.
Cartonașe galbene: Abeid ’86 / Miron ’42, Mitrov ’86.
Cartonaș roșu: Conte ’73.
A arbitrat: Cătălin Găman.
În etapa viitoare, UTA va juca la Voluntari, iar FC Botoșani va primi vizita Universității Craiova.
Superliga, etapa 25
Vineri, 9 februarie: Oţelul Galaţi – FCU 1-0, Universitatea Craiova – U Cluj 2-2.
Sâmbătă, 10 februarie: Poli Iaşi – FC Voluntari 0-0, CFR Cluj – Rapid 0-1.
Duminică, 11 februarie: AFC Hermannstadt – Petrolul 0-0, FCSB – Sepsi 1-0.
Luni, 12 februarie: UTA Arad – FC Botoşani 2-2, ora 20.00: Farul Constanţa – Dinamo Bucureşti.
Clasament: 1. FCSB 54 puncte (golaveraj 47-21), 2. CFR Cluj 42 (43-25), 3. Rapid 45 (43-27), 4. „U“ Craiova 38 (37-31), 5. Farul 37 (34-33), 6. Hermannstadt 34 (31-26), 7. Sepsi 33 (35-31), 8. U Cluj 33 (33-38), 9. Petrolul 32 (24-24), 10. Oţelul 31 (25-25), 11. UTA 31 (30-36), 12. FCU 30 (38-40), 13. Voluntari 27 (29-40), 14. Iaşi 27 (27-39), 15. Botoşani 19 (25-44), 16. Dinamo 16 (15-36).
Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!