Tenismena română Ana Bogdan a ratat trofeul turneului Transylvania Open, singurul de nivel WTA 250 din România. A fost dotat cu premii totale de 267.082 de dolari. Sportiva noastră a pierdut în finală, scor 4-6, 3-6, în faţa jucătoarei cehe Karolina Pliskova.
Ultimul act al competiţiei desfăşurate duminică seară, în BT Arena din Cluj-Napoca, a durat o oră şi 26 de minute.
Karolina Pliskova (31 ani, 78 WTA) şi-a trecut în palmares al 17-lea său titlu WTA. Acesta este primul după aproape patru ani! Cehoaica a câştigat toate cele patru meciuri directe cu Ana Bogdan.
Pliskova a fost recompensată cu 35.250 de dolari şi 250 de puncte WTA la simplu.
Românca (31 ani, 65 WTA) a plătit, în cele din urmă, preţul pentru meciurile epuizante pe care le-a jucat în sferturi (3 h 30 min) şi semifinale (2 h 50 min). Românca a încheiat cu 6 aşi, în timp ce Pliskova a avut 4 aşi, dar şi 4 duble greşeli.
Ana Bogdan este a treia româncă ajunsă în finala turneului clujean. Prima a fost Simona Halep (2021), a doua Gabriela Ruse (2023). Niciuna nu a reuşit să câştige până acum!
Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 20.830 de dolari şi 163 de puncte WTA.
La dublu, titlul a revenit americancelor Caty McNally / Asia Muhammad. Acestea au dispus în finală de cuplul britanico-slovac Harriet Dart / Tereza Mihalikova, cu 6-3, 6-4.
Ana Bogdan: „Nu a fost ziua mea norocoasă“
Ana Bogdan a declarat că nu a fost ziua ei norocoasă. A promis că va munci în continuare pentru a câştiga marele trofeu la Cluj-Napoca.
„Vă mulţumesc din suflet pentru toate emoţiile, toată adrenalina şi tot ce am simţit în această săptămână datorită vouă. Aceste clipe nu le-am mai trăit niciodată pe un teren de tenis. Datorită vouă sunt aici şi trăiesc acest moment acasă. Mi-am dorit să ajung în finală şi să câştig, dar nu a fost ziua mea norocoasă. Ştiu însă că voi munci în continuare pentru a ridica trofeul cel mare, cel pe care mi-l doresc foarte mult“, a spus jucătoarea română, la Pro Arena.
„Acest turneu este incredibil, este cel mai bun 250 WTA din lume pentru mine. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la organizare şi au depus atâta muncă pentru ca acest turneu să aibă loc. Mulţumesc familiei mele, echipei mele, oamenilor care care sunt în spatele cortinei şi care sunt zi de zi alături de mine. Vreau să muncesc la fel pentru a ne îndeplini visul. Acesta este doar un prim pas în drumul lung care ne aşteaptă. Este un drum frumos pe care îmi doresc să merg cu inima deschisă şi să ridic cele mai frumoase trofee din lume“, a adăugat ea.
Ana Bogdan a avut şi un mesaj pentru adversara sa: „Karolina, eşti o mare campioană! Felicitări pentru tot ceea ce ai reuşit săptămâna asta, dar şi în întreaga ta carieră. Sper ca într-o bună zi să am ocazia să câştig împotriva ta“.
Karolina Pliskova i-a răspuns, spunându-i că acest lucru se va întâmpla.
„Ana, cred că ai avut o săptămână foarte bună! Felicitări! Chiar cred că vei reuşi să mă învingi într-o zi. Eu am avut cea mai bună săptămână de mult timp. Auzisem că aici este un turneu mare şi am văzut asta când am venit. M-am simţit foarte bine aici. Ştiu că publicul a fost azi împotriva mea, dar vreau să vă mulţumesc şi vouă. Sper să ne revedem la anul. Până atunci, voi studia limba română pentru a vă vorbi în română“, a precizat jucătoarea cehă.
Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!