Universitatea Craiova a reușit restartul promis. Știința s-a impus cu 3-1, la Sf. Gheorghe, în fața lui Sepsi și a mai alungat din gândurile negre legate de accederea în play-off. Partida s-a consumat duminică și a contat pentru etapa 24 din Superligă.
Golurile alb-albaștrilor au fost marcate de Jovan Markovic (’45+2), Elvir Koljic (’74) și Alex Crețu (’83). Oltenii au mai avut un gol anulat al lui Raul Silva, offsaidul văzut de VAR nefiind confirmat de reluările de la tv.
Sepsi a înscris prin Debeljuh, după un cadou făcut de Markovic (’33).
Sepsi: Niczuly – Oteliță (’85, Popșa), Ninaj, Ciobotariu, Ștefan (’85, Bălașa) – Rodriguez (’63, Aganovic), Păun – I. Gheorghe (’63, K. Varga), Matei, Kallaku (’85, Safranko) – Debeljuh. Antrenor: Bernd Stork.
„U“ Craiova: Lazar – Vlădoiu, Zajkov, R. Silva (’46, Maldonado), Căpățînă – Al. Crețu, Mateiu – Danciu (’46, Baiaram), Anzor (’59, Cîmpanu), Mitriță (’87, Badelj) – Markovic (’65, Koljic). Antrenor: Ivaylo Petev.
Cartonașe galbene: Ninaj ’43, Oteliță ’73 / R. Silva ’28, Mitriță ’51.
A arbitrat: Istvan Kovacs.
În etapa viitoare, Universitatea Craiova va primi vizita echipei U Cluj (9 februarie, ora 20.00). Sepsi va juca în Capitală, împotriva FCSB-ului (11 februarie, ora 20.45).
Superliga, etapa 24
Vineri, 2 februarie: FC Botoşani – Poli Iaşi 2-1, FCU – Dinamo 2-1.
Sâmbătă, 3 februarie: Petrolul – CFR Cluj 1-2, Rapid – Oţelul Galaţi 2-1.
Duminică, 4 februarie: U Cluj – UTA Arad 1-3, Sepsi – „U“ Craiova 1-3.
Luni, 5 februarie – ora 17.00: FC Voluntari – AFC Hermannstadt, ora 20.00: FCSB – Farul.
Clasament: 1. FCSB 50 puncte (golaveraj 45-20), 2. CFR Cluj 42 (43-24), 3. Rapid 42 (42-27), 4. „U“ Craiova 37 (35-29), 5. Farul 36 (33-32), 6. Sepsi 33 (35-30), 7. Hermannstadt 32 (30-25), 8. U Cluj 32 (31-36), 9. Petrolul 31 (24-24), 10. FCU 30 (38-39), 11. UTA 30 (28-34), 12. Oţelul 28 (24-25), 13. Iaşi 26 (27-39), 14. Voluntari 25 (28-39), 15. Botoşani 18 (23-42), 16. Dinamo 16 (15-36).
Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!