Gabriela Ruse a declarat forfait pentru turneul de tenis Transylvania Open (WTA 250), care va avea loc săptămâna viitoare la Cluj-Napoca. Sportiva noastră a fost nevoită să spună „pas“ din cauza unei accidentări. Mai exact, Ruse nu a reuşit să se refacă după accidentarea suferită înaintea turneului Australian Open.

Gabriela Ruse va fi totuşi prezentă la Cluj-Napoca, „pentru a se întâlni cu iubitorii tenisului“, potrivit organizatorilor.

Cum Ruse primise un wild card pentru tabloul principal de simplu, acesta va fi acordat altei românce: Miriam Bulgaru. În tot acest timp, wild card-ul oferit acesteia pentru tabloul de calificări a fost redirecţionat către Sara Maria Popa.

Ana Bogdan (66 WTA) era singura româncă sigură de prezenţa pe tabloul principal, datorită clasamentului. Ei i s-au alăturat Jaqueline Cristian (89 WTA), Anca Todoni (235 WTA) şi Miriam Bulgaru (195 WTA), ultimele două graţie unor wild card-uri.

Transylvania Open a fost desemnat cel mai bun turneu de tenis din lume la categoria WTA 250 pentru doi ani consecutiv. Anul acesta va avea loc la Cluj-Napoca, în 3-11 februarie.

Cea de-a patra ediţie a turneului de tenis din Cluj-Napoca va avea loc în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. Meciurile se vor juca indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis care vor fi amenajate.

În total, 32 de jucătoare vor concura la simplu și 16 echipe la dublu. Sunt puse la bătaie 250 de puncte WTA şi premii în valoare de 267.082 dolari. În plus, tabloul de calificări va avea 24 de jucătoare.

Turneul din 2023 a avut loc în perioada 16-22 octombrie şi a fost câştigat la simplu de Tamara Korpatsch. Tânăra jucătoare germană a obţinut la Cluj primul titlu WTA 250 din carieră, după o finală jucată cu Gabriela Ruse. Campioane la dublu au fost Jodie Burrage şi Jil Teichmann, după finala disputată cu Leolia Jeanjean şi Valeria Strahova.

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *