S-a dat soluţia în procesul în care un polițist a ucis o fetiță de 11 ani și a rănit o alta, lovindu-le cu mașina Poliției pe o trecere de pietoni din București. Tragicul eveniment s-a petrecut în ianuarie 2022. Astfel, poliţistul a fost condamnat astăzi la trei ani de închisoare cu suspendare! Decizia instanței nu este definitivă.

Familia Raisei ceruse închisoare cu executare!

Judecătoria Sectorului 1 a mai decis ca poliţistul să presteze muncă în folosul comunităţii. Acesta ar urma să muncească în cadrul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 sau la Arhiepiscopia Bucureştilor, pe o perioadă de 90 de zile.
De asemenea, instanța a hotărât ca societatea de asigurări City Insurance (aflată în faliment) să îi plătească familiei Raisei 160.000 de euro. Familiei fetiței rănite ar trebui să primească la rându-i 90.000 de euro.

„Acțiunea civilă, și anume daunele morale, au fost duse în derizoriu, în sensul în care au fost acordate daune de 160.000 de euro pentru familia Raisei, iar Marina (fata rănită – n.r.) a primit 90.000 de euro pentru cele 100 de zile de îngrijiri medicale. Dacă nu era destul, munca în folosul comunității o să fie făcuta probabil la Arhiepiscopia Bucureștilor”,

a declarat Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei, citat de Hotnews.

Avocatul a anunțat că va ataca imediat decizia luată miercuri de Judecătoria Sectorului 1.

Reamintim că accidentul a avut loc în 13 ianuarie 2022. Raisa şi Marina, în vârstă de 11 ani, au fost lovite de mașina Poliţiei în timp ce traversau pe trecerea de pietoni, pe bulevardul Laminorului din Sectorul 1. În autospecială se afla un singur poliţist care, potrivit procurorilor, nu se afla în misiune. Avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice.

Procurorii au stabilit că maşina circula cu viteză peste limita legală. Poliţistul care a provocat accidentul a fost plasat atunci sub control judiciar.

Polițistul a susținut, la primele audieri de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, că a verificat trecerea de pietoni şi că nu era nimeni acolo. Din filmări a reieşit clar că fetiţele mergeau încet şi doar ulterior au luat-o la fugă.

Agentul de poliție era încadrat din sursă externă din anul 2017. Conform Poliției Capitalei, el a obținut permisul de conducere în anul 2012, în România. În anul 2016, bărbatul și-a preschimbat permisul în Marea Britanie.

„Având în vedere Convenția de la Viena din 8 noiembrie 1968, permisul de conducere este valabil, pe bază de reciprocitate UE“,

preciza Poliția la acea dată.

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *