Preşedintele CNAS, Cristian Celea, declarat luni că bugetul instituţiei este unul limitat. El a punctat că trebuie distribuit echilibrat pe toate tipurile de furnizori de asistenţă medicală, în limita impusă de Ministerul de Finanţe.

„Am făcut, conform legislaţiei, apel la dialog, la negociere, pentru a găsi cele mai bune soluţii împreună cu furnizorii de servicii medicale în aşa fel încât să nu punem asiguraţii în situaţia de a întrerupe nevoile pe toate planurile de asistenţă medicală. Cunoaştem nemulţumirile determinate de resursele bugetare limitate şi acesta este motivul pentru care am cerut ca toţi factorii implicaţi să vină la dialog într-un cadru legal şi instituţionalizat. (…) Avem un buget limitat, care trebuie distribuit echilibrat pe toate tipurile de furnizori de asistenţă medicală, în limita impusă de Ministerul de Finanţe. Dar asigurăm pe toată lumea de efortul pe care ne dorim să îl facem şi sper să şi reuşim să îl facem în vederea garantării accesului echitabil la toate tipurile de servicii de sănătate. (…) Eu nu sunt convins că vom putea ajunge la sumele care au fost alocate per capita şi per serviciu anul trecut“,

a spus Celea, într-o conferinţă de presă.

„Încercăm să reechilibrăm situaţia“

Creditele bugetare pentru medicina de familie, cea din ambulatoriu şi medicina dentară „sunt deficitare“.

Sunt la un nivel cu aproximativ 25 – 28% mai mici la medicina de familie, 35% la ambulatoriul de specialitate şi la fel de nesatisfăcătoare şi la stomatologie. (…) Pe baza proiecţiei, rezultatul consultării şi negocierilor – să facem cu aprobarea Ministerului de Finanţe nişte viramente între domeniile de activitate în aşa fel încât practic să încercăm să reechilibrăm situaţia unde este cea mai deficitară, respectiv medicii de familie, clinicul“,

a arătat Cristian Celea.

Acesta a spus că în 2024 sumele ajung până în luna septembrie – octombrie: „Speranţa este aceeaşi: rectificare bugetară“.

Cristian Celea a afirmat că în această lună se vor finaliza plăţile restante pentru serviciile medicale acordate anul trecut.

Se fac cotroale la medicii de familie

Cristian Celea a menţionat că, în prezent, se fac controale pentru a se vedea maniera în care s-au cheltuit fondurile alocate pe toate domeniile de activitate. Instituţia vrea să observe dacă au fost cheltuiţi eficient banii şi dacă sumele alocate au fost suficiente.

Casa Naţională vrea ca prin reglementările pe care le va face în contractul-cadru şi aplicarea normelor să elimine toate aceste lucruri care dau posibilitatea unora să iasă în afara contractului legal. Cred că este nefiresc ca un medic de familie internat în spital în internarea continuă să presteze activitate medicală la cabinet“,

a susţinut preşedintele CNAS.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat în transparenţă decizională săptămâna trecută valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate.

Valoarea punctelor calculată de CNAS este următoarea:

pentru punctul per capita – 7,7 lei;
pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală primară – 6,2 lei;
pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate – 3,3 lei.

Alexandru Rafila: „Sper ca negocierile cu CNAS să ducă la o concluzie favorabilă“

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, luni, că valoarea serviciilor medicale decontate medicilor de familie se stabileşte prin negociere cu CNAS. El a punctat că eventualele diferenţe faţă de finalul anului trecut să fie acoperite la rectificarea bugetară.

Este un buget aprobat de Parlament. (…) Prima prioritate este, în continuare, dezvoltarea serviciilor medicale ambulatorii şi dezvoltarea serviciilor de medicină de familie care trebuie finanţate astfel încât să reflecte importanţa acestei activităţi. Prin activitatea lor sunt degrevate cheltuielile şi activitatea din mediul spitalicesc. Există un proces legal de negociere şi în urma acestei negocieri diferenţele între finanţarea din cea de-a doua parte a anului 2023 (…) şi situaţia actuală să fie cât mai mici şi să permită la o eventuală rectificare bugetară completarea fondurilor. (…) Sper ca negocierile să poată duce la o concluzie favorabilă. (…) Negocierile şi contractele se încheie cu CNAS, iar finanţarea este aprobată de Ministerul Finanţelor. (…) Pe măsurile ce colectările la buget vor fi mai bune, această problemă se va rezolva“,

a declarat, într-o conferinţă de presă, Rafila.

Ministrul a precizat că există bani pentru finanţarea celor 2.450 de proiecte aprobate prin PNRR, până la finalul anului 2023 fiind depuse 143 de cereri de plată.

Medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov au solicitat luni menţinerea tarifelor pentru servicii medicale stabilite pentru ultimul trimestru din 2023. Dar şi încheierea de acte adiţionale pentru tot anul 2024 pe actualele valori de punct.

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *