Jasmin Kurtic este un jucător cu un CV impresionant şi cu o experienţă vastă, dar nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor în Bănie. Conducătorii Universităţii Craiova l-au scos din calcule pentru partea a doua a sezonului din Superligă. Anunţul rezilierii nu a fost făcut încă, dar este inevitabil. Drept dovadă stă faptul că slovenul de 34 de ani nu a prins lotul pentru canptonamentul din Antalya. Stagiul din Turcia va debuta în această seară.

Jasmin Kurtic a reuşit doar două goluri în tricoul alb-albastru. Implicarea sa din jocul Ştiinţei a lăsat de dorit în cele 16 meciuri în care a fost introdus pe teren. În afara evoluţiilor foarte modeste, Jasmin Kurtic mai are un „duşman“ în relaţia cu patronatul. Mijlocaşul are un salariu uriaş, cel mai mare din lotul Craiovei, şi nu l-a justificat în vreun fel până acum.

Jasmin Kurtic (34 de ani) avea contract cu Universitatea Craiova până în 20 iunie 2024. Cota sa de piaţă este de 650.000 de euro.

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *