Un bărbat de 37 de ani, din comuna Bratovoeşti, şi o femeie de 41 de ani, din municipiul Craiova, au fost reţinuţi de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

„În seara zilei de 25 decembrie a.c., în jurul orei 21.20, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, două persoane, un bărbat şi o femeie, ar fi încercat să sustragă bunuri din incinta unei societăţi comerciale de pe strada Calea Unirii. Femeia fiind surprinsă de către administratorul societăţii. Ulterior, între cele două persoane şi administratorul societăţii ar fi avut mai multe discuţii contradictorii. Cel din urmă ar fi fost lovit ulterior de către bărbat, cei doi plecând într-o direcţie necunoscută.
În cauză, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost fost desfășurat un complex de activități investigativ-operative. Cele două persoane bănuite sunt identificate în cursul zilei de 27 decembrie, pe o stradă din municipiul Craiova, acestea fiind conduse la audieri.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea celor doi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Aceştia sunt introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj“
,

se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

În cursul acestei zile, persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *