FCSB şi-a respectat statutul de favorită şi a câştigat cu 2-1 derbiul cu Dinamo, disputat sâmbătă seară, pe „Arcul de Triumf“. Iată ce au declarat reprezenanţii clubului patronat de Gigi Becali după întâlnirea cu rivalii de-o viaţă.
Elias Charalambous, antrenor FCSB:
„Sunt foarte fericit pentru rezultatul de astăzi. Aşa cum am spus înainte de meci, ştiam că va fi un meci greu, un derbi. Cel mai important pentru noi este că am început bine acest campionat. Era normal să suferim în ultimele minute de vreme ce am primit acel gol. Vreau să îmi felicit jucătorii pentru efortul depus. Am încercat să marcăm mai multe goluri, dar când nu marchezi şi al treilea gol şi primeşti unul pe final, suferi în ultimele minute. Vreau să mulţumesc fanilor pentru suportul din această seară“.
Florinel Coman, atacant FCSB:
„Contează mai puţin dacă am fost sau nu omul meciului, important e că am câştigat în derbi. Victoria asta ne dă elan pentru meciul din Conference League. Se poate spune că a fost o senzaţie specială la gol, pentru că a fost un derbi. Azi am jucat pentru suporteri, care au venit în număr foarte mare. Am văzut cât au stat la coadă la bilete. Aşa că le dedicăm categoric victoria de azi. Însă acest derbi ar trebui să se joace pe un stadion mai mare, pentru că e meciul campionatului. Dinamo a promovat şi ne era dor de acest meci. Îi felicit pe această cale, au prestat un fotbal bun. Au pasat bine, dar mai au de lucrat.
Mă bucur că am reuşit să înscriu împotriva celor de la Dinamo. Important e să îmi fac treaba cât mai bine la fiecare meci şi să câştigăm. Am început campionatul foarte bine, am legat două victorii, de acum însă începe greul, pentru că vom juca din 3 în 3 zile. Dar cred că avem un lot omogen şi cine intră în teren trebuie să dea totul.
Nu am făcut selfie cu acel telefon, nu am reuşit. Am văzut un telefon pe gazon, nici nu ştiu când a fost aruncat. Îmi cer scuze dacă a fost un gest urât, însă am încercat să fac doar o glumă, nimic altceva“.
Darius Olaru, mijlocaş FCSB:
„Până la urmă rămâne un derbi chiar dacă l-am jucat pe acest stadion cu mai puţini spectatori. Noi ne bucurăm că ne-am făcut treaba şi că am obţinut cele trei puncte. Însă am avut ceva emoţii pe final. Trebuie să schimbăm ceva în jocul nostru, să fim mai concreţi în faţa porţii, să marcăm la ocaziile pe care le avem. Ne doream să marcăm şi al treilea gol, dar nu a intrat. Până la urmă ne bucurăm că am marcat mai mult decât cei de la Dinamo“.
Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!