Universitatea Craiova a câştigat şi cel de-al doilea amical din Bulgaria. După 2-0 cu Botv Plovdiv, Ştiinţa s-a impus cu 2-0 şi în fața formației kosovare FC Drita. Golurile alb-albaştrilor, ambele frumoase, au fost marcate de Alex Crețu (’75) şi Ante Roguljic (’83).

Universitatea Craiova, prima repriză: Lazar – Vlădoiu, Mendy, R. Silva, Borța – Căpățînă, Mateiu – Ivan, Danciu, Mitriță – Koljic.
Universitatea Craiova, repriza a doua: L. Popescu – Mitran, Mendy, Badelj, Borța – Crețu, Sala – Danciu, Roguljic, Găină – Trică. Au mai intrat: Bancu, Stana, Gașpar.
Antrenor: Eugen Neagoe.

FC Drita: Smakiqi – Besnik Krasniqi, Salihu, Agyare, Ibrahimi, Isufi, Baftiu, Selmani, Prapashtica, Jashari, Tahiri.
Rezerve: Isufi, Behluli – Thaqi, Georgiev, Broja, Xhymshiti, Maliqi, Ramushi, Haziraj, Blerim Krasniqi.
Antrenor: Akis Vavalis.

Următorul joc-școală pe care-l vor susține elevii lui Eugen Neagoe va avea loc sâmbătă, 1 iulie, de la ora 18.00, în compania echipei Ludogorets.

Eugen Neagoe: „A fost un alt antrenament reuşit“

Antrenorul formației Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, s-a declarat mulțumit de randamentul elevilor săi.

„A fost un alt antrenament reuşit. Băieţii au făcut un efort bun, aşa cum le-am cerut. Asta chiar dacă ieri (marţi – n.r.) am avut două antrenamente foarte grele, iar astăzi am susţinut o şedinţă de dimineaţă. Mă bucur că nu au apărut accidentări grave şi nu s-a întâmplat nimic în acest joc. Singura problemă o avem cu Badelj şi sper să fie ok, pentru că a fost călcat urât de un adversar. Am întâlnit o echipă care va reprezenta Kosovo în Conference League. A fost agresivă, a jucat destul de dur. În afară de cele două goluri, ambele superbe, am mai lovit bara de două ori şi mai puteam marca. Repet, sunt mulţumit că nu avem jucători accidentaţi“, a spus tehnicianul Ştiinţei.

Eugen Neagoe a vorbit şi despre primul meci din noul sezon, cu Dinamo: „Este un derbi de mare tradiţie în campionatul nostru. Chiar dacă este nou promovată, Dinamo este întotdeauna o rivală şi un club important în România. Sunt sigur că nu va fi uşor. Aţi văzut că au jucat în baraj cu o echipă din prima ligă şi au eliminat-o. Mai avem două săptămâni şi jumătate până la acel joc. Sper să ne odihnim cu toţii, că avem o perioadă dificilă acum şi mi-aş dori să fie toţi sănătoşi la începutul campionatului“.

Ante Roguljic: „Ne antrenăm ca să fim cei mai buni“

Ante Roguljic, autorul unui gol superb în partida amicală cu FC Drita, s-a bucurat mult pentru reușita echipei. El consideră că partida a fost dificilă, deoarece echipa era obosită după antrenamentele intense din cantonamentul din Bulgaria.

„A fost o partidă dificilă pentru toţi ţinând cont de antrenamentele pe care le-am făcut. E greu în cantonament! Cel mai important lucru este că am ieşit cu toţii sănătoşi şi mergem înainte. Ne antrenăm să fim cei mai buni. Urmează să întâlnim campioana Bulgariei şi cred că putem să câştigăm şi acest meci“, a punctat mijlocaşul croat de 27 de ani.

Cât despre meciul cu Dinamo, din prima rundă, Ante Roguljic a spus: „O să fie un meci frumos, cu Dinamo, la Bucureşti, în prima etapă. Dar mai avem până la debutul campionatului. Acum trebuie să ne pregătim bine în cantonament, să creştem fizic şi valoric“.

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *