O coliziune petrecută joi, între o ambulanţă şi un autoturism, pe un drum judeţean din comuna Frânceşti (Vâlcea), s-a soldat cu rănirea a șase persoane. Printre acestea s-a aflat și o gravidă în şase luni, dar şi trei pacienţi dializaţi. Aceștia au ajuns la spital.
Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că o ambulanţă pentru transport persoane, în timp ce transporta trei pacienţi, în localitatea Frânceşti, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului de ambulanţă, a celor trei pacienţi, a şoferului autoturismului, cât şi rănirea pasagerului dreapta faţă (femeie, 34 de ani) din autoturism“,
a precizat purtătorul de cuvânt Poliţiei Vâlcea, Loredana Sandu.
Toate cele şase victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea, trei dintre ele de către paramedici, iar celelalte de către echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Între acestea a fost şi femeia însărcinată, care a fost preluată conştientă, după cum a precizat managerul Ambulanţei Vâlcea, Delian Ionescu.
Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.
Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!