Laszlo Balint, antrenorul formației UTA Arad, a fost foarte supărat după înfrângerea cu Chindia Târgoviște, șansele privind evitarea barajului fiind din ce în ce mai mici. „Gyuszi“ este exasperat de ușurința cu care echipa sa a primit cele două goluri.
Au avut șut pe poartă, o lovitură liberă și iei astfel de gol. S-a întâmplat consecutiv, după ce a fost la fel cu Botoșani. A fost echilibrat, dar prima lovitură liberă a însemnat deschiderea scorului. E greu pentru mine de explicat greșelile astea. Ăștia suntem. A doua repriză a început foarte bine, am pus presiune, am avut ocazii, am egalat și chiar speram. Și apoi a intervenit acea minge pierdută, când sistemul de prevenție a fost groaznic. Și după aceea a fost greu. Apoi am încercat toate variantele ofensive, dar Chindia e o echipă care știe foarte bine să țină de rezultat, mai ales că presiunea era foarte mare“,
a spus Laszlo Balint, la Digi Sport.
UTA, în pericol
Laszlo Balint știe că lucrurile din clasament sunt complicate și nu vrea să facă rocadă cu FC Argeș în clasament.
Situația e clară: suntem într-un moment în care nu putem să ne gândim decât la baraj! Dar chiar și pentru asta, noi trebuie să ne câștigăm locul acela. Și avem niște meciuri teribile. Acum o să jucăm semifinala de Cupă, dar, chiar dacă pentru noi e o mândrie, credeți-mă că e mai important campionatul. Trebuie să ne concentrăm, jucăm cu Hermannstadt și apoi finala pentru supraviețuire, cea cu FC Argeș. Nici nu m-am gândit până acum, am fost concentrat 100% la acest meci. Avem 3 zile să găsim soluțiile apte din punct de vedere fizic și mental. Aș fi ipocrit să nu recunoștem că suntem dezamăgiți toți și doza noastră de încredere e scuturată destul de tare. E un moment foarte complicat, dar ducem lupta până la final. Nu e nimic pierdut, chiar dacă șansele noastre pentru evitarea retrogradării în mod direct s-au diminuat, sau sunt aproape zero“,
a spus Balint.
Din iarnă se gândea la baraj
Laszlo Balint nu se gândește la demisie și a recunoscut că a luat în calcul susținerea barajului încă de când a revenit la echipă.
Când am revenit, în noiembrie, echipa era pe loc direct retrogradabil și am spus și atunci că și barajul e o soluție. A fost o discuție, nu o ședință, am discutat cu băieții, e dificil și pentru ei momentul. Chiar i-am întrebat și, cu excepția lui Benga, nimeni nu a mai jucat într-un baraj de menținere. Trebuie să fim pregătiți pentru barajul cu o echipă de liga a doua, dar va fi foarte dificil. Eu nu sunt aici ca să cedez. Dacă o să terminăm sezonul cu menținere în Liga 1, eu mi-am atins obiectivul, asta am promis. Acum avem șanse, chiar dacă aceste șanse se traduc prin câștigarea unui baraj, dar eu am încredere că putem termina acest sezon cu un loc pentru Liga 1. După aceea, lururile nu mai sunt la decizia mea“,
a precizat Balint.
Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!