Mijlocaşul olandez al formaţiei Petrolul Ploieşti, Bart Meijers, a prefaţat partida cu FCU Craiova. Disputa este programată vineri, de la ora 21.00, în Bănie, din cadrul etapei a 2-a din play-out.

Partida va putea fi urmărită în format video AICI!

Meciul de la Craiova va fi unul greu. Cred că FCU este una dintre cele mai bune echipe din play-out. Este o formaţie care joacă deschis, îi place să atace şi este bine organizată pe faza de apărare. Unul dintre jucătorii lor buni este Achim. Are experienţă, iar atunci când are mingea este relaxat şi este un bun pasator. Mai periculoşi sunt însă jucătorii lor de atac, începând cu Bauza şi Baeten. Au fotbalişti tehnici şi pot decide un meci, deci trebuie să fim atenţi la ei. Au luptat până în ultima clipă pentru play-off şi, dacă nu mă înşel, în 2023 nu au pierdut decât un meci, pe cel cu Sepsi, deci sunt în formă.
Noi am făcut rezultate bune în ultimele două partide. Avem un moral bun, echipa este unită, deci cred că putem spera la un rezultat bun la Craiova. Cred că va fi un meci spectaculos şi disputat, iar dacă noi vom reuşi să ne ridicăm nivelul va fi foarte bine“
,

a declarat olandezul.

Bart Meijers susţine că nivelul Superligii este bun

Bart Meijers este bucuros că s-au rezolvat din problemele financiare la Petrolul. El compară echipa prahoveană, ca spirit, cu echipa din oraşul natal: NAC Breda.

Ca şi în alte meserii şi în fotbal este important să fii liniştit din punct de vedere financiar. Când ai bani în buzunar, viaţa este mai simplă, este mai puţin stres. Nivelul Superligii este foarte bun. Bineînţeles că sunt echipe mari şi echipe mai mici, ca în orice ţară, dar nivelul ligii este foarte bun.
Dacă mă uit la tot ceea ce înseamnă Petrolul, la atmofera creată de fani, cred că ar seamănă cu NAC Breda. Am jucat acolo, în prima ligă şi la fiecare meci erau 18-20.000 de suporteri. Şi stadionul seamănă. Pentru mine este cea mai bună comparaţie“
,

a explicat Bart Meijers.

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *