CS Dinamo Bucureşti şi SCMU Craiova s-au calificat, sâmbătă, în semifinalele Diviziei A1 la volei masculin.

CS Dinamo Bucureşti a dispus de CS Ştiinţa Explorări Baia Mare cu scorul de 3-0 (25-19, 26-24, 25-20) şi a câştigat seria cu 2-0.

Bozidar Cuk (16 puncte) şi Gabriel Cherbeleaţă (15) au fost cei mai buni de la învingători. De la maramureşeni s-a remarcat Mihai Tarţa (17 puncte).
În semifinale, Dinamo va întâlni învingătoarea „sfertului“ dintre CSM Arcada Galaţi şi SCM Zalău. Primul meci este programat la Bucureşti, pe 8 aprilie.

SCM Zalău a învins campioana CSM Arcada Galaţi cu 3-1 (25-19, 19-25, 32-30, 25-18), egalând situaţia la general, 1-1.

Alexandru Ionescu a fost MVP-ul gazdelor, cu 31 de puncte. Evoluţii foarte bune au avut şi Filip Cveticanin (13), Dusan Stojsavljevic (12) şi Keith Pupart (11). De la campioni, Marian Bala a reuşit 19 puncte, Daniel Malescha 17, iar Kristaps Smits 12. Meciul decisiv va avea loc la Galaţi, informează Agerpres.

SCMU Craiova a învins-o în deplasare pe CS Rapid Bucureşti cu scorul de 3-1 (15-25, 25-18, 31-29, 25-18), câştigând seria cu 2-0.

Primul tur din play-off se desfăşoară după sistemul cel mai bun din trei partide.

În celălalt sfert, CSA Steaua Bucureşti a învins-o pe CSM Constanţa cu 3-1 în primul meci, al doilea joc fiind programat pe 29 martie, la malul Mării Negre.

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *