Danezul Kim Rasmussen este noul antrenor principal al echipei feminine de handbal CS Rapid Bucureşti. Anunțul a fost făcut astăzi de campioana en titre a României pe pagina sa de Facebook.
Rasmussen (50 ani) a câştigat trofeul Ligii Campionilor cu CSM Bucureşti în 2016. Nordicul are o experienţă de peste 30 de ani şi îl va înlocui pe spaniolul Carlos Viver.
Kim Rasmussen a fost selecţioner al Poloniei, Ungariei, Muntenegrului şi al Coreei de Sud!
Cu reprezentativa Poloniei a jucat două semifinale la Campionatele Mondiale din 2013 şi 2015, ambele încheiate pe locul 4. A reuşit să califice naţionala Muntenegrului la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, iar în 2022 a câştigat Cupa Asiei cu selecţionata Coreei de Sud.
La nivel de club, pe lângă ZMKS Lublin (2020-2021), Rasmussen a mai pregătit-o şi pe CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud (2021).
Kim Rasmussen a fost nominalizat de mai multe ori la titlul de antrenorul anului de către Federaţia Internaţională de Handbal.
CS Rapid se află la 9 puncte de liderul CSM Bucureşti în Liga Naţională, după 17 etape. În Liga Campionilor va înfrunta echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana în play-off.
Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!