Comisia de Recurs a FRF a amânat și astăzi verdictul în „cazul Sepsi – FCU“. Reprezentanții forului au decis să dea soluția joi, 9 martie. Motivul amânării ar fi legat de analizarea probatoriului depus de către clubul lui Adrian Mititelu.
Reamintim că meciul Sepsi Sf. Gheorghe – FCU Craiova, din 29 ianuarie, a fost întrerupt în minutul 26 din pricina scandărilor repetate cu caracter rasist şi xenofob. Membrii Comisiei de Disciplină (prima instanță) au decis victorie la „masa verde“ pentru Sepsi, dar şi o pedeapsă de 6 etape fără spectatori pentru FCU. Cele două cluburi s-au ales şi cu amenzi usturătoare. Sepsi a fost amendată cu 25.000 de lei pentru organizare defectuoasă, iar FCU cu 22.500 de lei.
Gruparea patronată de familia Mititelu a făcut recurs, nefiind de acord cu hotărârile luate de prima instanță. La Comisia de Recurs din cadrul FRF s-a discutat pe tema acestui caz a doua doară și, așa cum notam mai sus, este nevoie de o a treia înfățișare.
Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!