Antrenorul formaţiei AFC Hermannstadt, Marius Măldărășanu (47 de ani), a fost foarte fericit sâmbătă seară. Sibienii au obţinut victoria din Giuleşti, 1-0 cu Rapid, şi au luat o gură importantă de oxigen.

Vreau să le urez celor de la Rapid multă baftă în continuare. Cu siguranță, publicul este pretențios, își dorește campionatul, dar trebuie să rămână uniți. Numai așa vor reuși. În sport, ca să faci performanță, ai nevoie și de noroc. Am avut noroc azi. Până la meciul ăsta am avut foarte mult ghinion. Un mare merit îl are Karlo Letica. Era timpul să ne scoată, pe românește.
În general, lumea judecă o echipă după rezultat. Când am pierdut, am jucat bine în multe momente, dar au apărut greșeli. Acum am făcut jocul nostru, un joc rapid. Sunt și momente urâte, în care trebuie să joci lungă și pe a doua, cum se zice“,

a declarat Marius Măldărăşanu, la Digi Sport.

„Nu știu dacă se clatină scaunul meu“

Este o victorie de moral. Era un blocaj, asta e realitatea, pentru că în toate jocurile am avut ocazii, a fost și ghinion. Meciul ăsta o să-l țin minte toată viața. Este primul meci ca adversar al Rapidului, ca antrenor. Îi respect, e normal, am jucat aici.
Nu știu dacă se clătina scaunul meu, asta trebuie să spună conducerea. Noi, antrenorii, suntem pregătiți tot timpul, avem bagajele la ușă. Eu am fost jucător de echipă, la fel sunt și ca antrenor. Pun foarte mult suflet. Nu știu dacă se clatină scaunul meu… îl prindem cu șurubul, să stea drept“,

a completat Marius Măldărășanu.

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *