Două dintre cele mai valoroase formaţii din Divizia A1 la volei masculin, SCMU Craiova şi Rapid Bucureşti, se întâlnesc sâmbătă seară, în Sala Polivalentă din Bănie, într-unul dintre derbiurile din acest sezon. Disputa este programată de la ora 18.00 şi va conta pentru etapa a 18-a.

Cele două formaţii sunt vecine de clasament, iar victoria ar conta extrem de mult în lupta pentru un loc cât mai sus în ierarhie. Trupa lui Pascu este pe poziţia a patra în acest moment, cu 38 de puncte şi patru victorii la rând. Bucureştenii sunt cu un loc mai jos, cu 34 de puncte şi patru victorii în ultimele cinci partide disputate. Astfel, meciul din Bănie va fi cu siguranţă unul strâns şi spectaculos, dată fiind importanţa punctelor puse în joc.

În cadrul unei conferinţe de presă, antrenorul Craiovei, Dan Pascu, a prefaţat duelul cu Rapid şi a menţionat cât de importante sunt cele trei puncte în economia clasamentului şi în lupta cu bucureştenii pentru locul al 4-lea. La rândul său, jucătorul Ionuţ Teleleu consideră că meciul cu Rapid este cel mai important de până acum din campionat. VEZI VIDEO!

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *