Farul Constanța și-a adjudecat toate cele trei puncte puse în jocul de luni seară, contra Universității Craiova și a urcat pe primul loc în clasament. „Marinarii“ s-au impus cu 2-1 și i-au făcut astfel un cadou frumos lui Gică Hagi, care a împlinit sâmbătă 58 de ani.
Farul a avut o evoluție foarte bună în primele 60 de minute și a marcat de două ori. A făcut-o prima dată prin Mazilu, cu un șut de la 7 metri după de a scăpat din marcajul lui Silva (’6). Și-a majorat avantajul cu largul concurs al portarului Arlauskis. Lituanianul i-a dat peste picioare lui Larie, care se retrăgea, iar Florin Chivulete a analizat faza pe monitor și a indicat just punctul de la 11 metri. Ionuț Larie l-a ridiculizat pe Arlauskis cu șutul de la punctul cu var, marcând lejer (’34).
Oltenii au revenit în meci grație unui gol marcat de Nistor, cu un șut din marginea careului de 16 metri după o minge așezată de Ișfan (’58).
Farul Constanța:
Aioani – Larie, Kiki, M. Popescu – Artean, Borza, Grameni (’62, Casap), Băluță (’77, Doukoure), Mazilu (’62, Cojocaru) – L. Munteanu (’46, Sali), Morar (’62, Mateus). Antrenor: Gică Hagi.
Universitatea Craiova:
Arlauskis – Martic (’46, Ndong), Găman (’46, Mateiu), Raul Silva, Vătăjelu – Screciu, Crețu (’73, Koljic), Nistor, Ișfan (’73, Roguljic) – Ivan, Rivaldinho (’46, Markovic). Antrenor: Eugen Neagoe.
Cartonașe galbene: Larie ’78 / Raul Silva ’52, Mateiu ’61.
Au arbitrat: Florin Chivulete – Sebastian Gheorghe, Andrei Constantinescu; Ionuț Coza.
VAR: Cătălin Popa, Romică Bîrdeș.
Observatori: Irina Mîrț (CCA), Ilimian Șerbănică (LPF).
În etapa viitoare, Universitatea Craiova va juca în Bănie cu CFR Cluj (11 februarie, ora 20.00). Farul va evolua în Trivale, cu FC Argeș (12 februarie, ora 17.00).
Clasament Superliga, etapa 24:
Te poate interesa și: Botoșani – Petrolul 5-0. Ce a fost asta?