Petrolul Ploiești o întâlnește astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul „Ilie Oană“, pe Chindia Târgoviște, într-un meci din cadrul etapei a 23-a din Superligă.

Disputa se anunță foarte disputată, existând destule „ingrediente“ care să conducă la asta. Primul ar fi că Petrolul nu a început bine, a pierdut la ultima clasată, Mioveni, și i-a „stârnit“ un unii dintre suporterii săi pătimași. Un alt lucru de menționat ar fi faptul că este primul joc de pe teren propriu din acest an și trebuie să-și confirme valoarea, dar și faptul că pregătirea din Antalya a fost bine făcută. Aici, treaba cu echipă-gazdă, este însă ușor discutabilă, pentru că și Chindia Târgoviște are sentimentul că joacă acasă, evoluând de atâtea ori pe „Ilie Oană“.

De partea cealaltă, gruparea dâmbovițeană, de când îl are la timonă pe Toni Petrea, s-a dovedit o echipă greu de învins, incomodă. Jocul târgoviștenilor place. Se apără cu ardoare, construiește migălos și punctează atunci când te aștepți mai puțin, de obicei pe contraatac. Cât despre faza defensivă, Chindia se „strânge“ bine și participă cu aproape toată echipa. De aceea, în multe meciuri a demonstrat că poate fi impenetrabilă, iar punctele strânse dovedesc asta.

CCA a făcut delegările

Partida Petrolul – Chindia va fi arbitrată de Viorel Flueran, din Craiova. Acesta va fi ajutat la cele două linii de George Neacșu (Câmpulung) și Romică Bîrdeș (Pitești). Rezervă va fi Cătălin Popa (Pitești).

VAR-ul va fi asisgurat de Bogdan Dumitrache (București) și Gabriel Stroe (Pitești).

Observator din partea CCA va fi Adrian Vidan (București). LPF l-a numit supervizor pe Adrian Pitu (Constanța).

Ploieștenii stau mai bine în statistici

„Lupii galbeni“ sunt neînvinşi în ultimele patru meciuri disputate în campionat pe teren propriu, interval în care au reuşit trei succese şi o remiză, menționează LPF-ul în avancronica sa bazată pe statistică.

Aproximativ 8.000 de spectatori / meci este media înregistrată de prahoveni în ediţia curentă pe „Ilie Oană“, locul 5 în topul spectatorilor.

Trei victorii, două rezultate de egalitate şi șase partide pierdute este palmaresul înregistrat de târgovişteni pe prima scenă în stagiunea actuală din postura de vizitatori.

În turul sezonului regulat curent, chiar pe arena „lupilor galbeni“ (Chindia în postura de gazdă), cele două au oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din acest sezon. Jocul s-a încheiat cu victoria prahovenilor, scor 3-2. Marcatori au fost L. Dumitriu – dublă, C. Irobso / D. Popa, C. Atanase.

Mediile de vârstă:

Petrolul Ploieşti – 24 ani şi două luni
Chindia Târgovişte – 24 ani şi 6 luni

Declarații din tabăra Petrolului Ploiești:

Chindia este o echipă care a avut un joc destul de consistent în prima etapă a anului și cred că ar fi meritat să câștige toate cele trei puncte în fața Argeșului. Dacă ținem cont de ce este afară în momentul acesta, probabil că vom avea parte de un meci de luptă. Cine va arăta mai multă putere va reuși să și câștige. Starea gazonului nu va avantaja pe niciuna dintre echipe, pentru că este foarte greu să joci pe noroi, zăpadă… Dar, trebuie să ne adaptăm, iar cei care vor intra să joace trebuie să fie pregătiți să lupte, să arate ambiție, dăruire și să dea totul pentru echipă“, 

a spus antrenorul Petrolului Ploiești, Nae Constantin.

O să fie, cu siguranță, un meci dificil și din cauza vremii. Însă, sunt sigur că cei care vor intra pe teren vor da tot ceea ce au mai bun ca să ieșim victorioși“,

a afirmat atacantul Robert Moldoveanu.

Pentru această partidă, staff-ul tehnic se va putea baza și pe serviciile fundașilor Valentin Țicu și Florin Borța, ambii aflați sub stare de suspendare la jocul de la Mioveni. Vor lipsi Jair, care mai are de ispășit încă două etape de suspendare, și Marian Huja, accidentat.

Chindia Târgoviște are un om important lipsă

Chindiei Târgoviște îi va lipsi un om extrem de important: Toni Petrea. Acesta a primit în meciul cu FC Argeș cel de-al patrulea cartonaș galben și va sta în tribune cu Petrolul.

În schimb, la Chindia ar putea debuta Sergiu Buș, atacantul adus recent de la CFR Cluj.

Declarații Marco Dulca despre meciul cu Petrolul Ploiești:

Ne așteaptă un meci foarte greu, la fel ca și cele care vor urma. Sper să jucăm bine și să ne întoarcem acasă cu victorie. Mă bucur că am revenit cu bine, încerc să ajut echipa cât pot de mult. Am găsit un grup unit, un plus foarte mare este Mister, antrenorul nostru. Au venit și câțiva jucători despre care cred că ne vor ajuta în partea a doua campionatului. Așteptăm suporterii alături de noi mâine, să vină și să ne susțină!“.

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *