Nu era suficient că mulți conducători auto băuți fac ravagii la volan, acum au luat amploare și drogații pe șosele.

Trei persoane, între care şi un copil de doi ani, au ajuns, astăzi, la spital, după ce au fost rănite într-un accident rutier. Au fost implicate trei autovehicule, iar evenimentul a fost provocat de un şofer drogat, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.

Poliţia Galaţi a fost sesizată telefonic prin 112 cu privire la faptul că pe DE 581 – Drumul de Centură al municipiului Tecuci a avut loc un eveniment rutier în urma căruia au fost rănite mai multe persoane. Poliţiştii rutieri care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că un tânăr, de 19 ani, din comuna Tutova (Vaslui), în timp ce conducea un autoturism pe drumul de centură, la efectuarea unei manevre de depăşire a unei autoutilitare, condusă de un bărbat de 45 de ani, din comuna Ghidigeni (Galaţi), a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar de un alt bărbat, de 33 de ani, din comuna Negrileşti (Galaţi). Totodată, în acest impact a fost implicată şi autoutilitara“,

se arată într-un comunicat al IPJ Galați.

Toate persoanele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto deţin permise de conducere valabile. La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în toate cele trei cazuri. Însă, la testarea cu aparatul tip Drugtest Drager a tânărului de 19 ani au rezultat valori pozitive la consumul de canabis şi cocaină. Din acest motiv a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanţelor psihoactive“,

a mai notat IPJ Galați.

A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar și pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Dacă ţi-a plăcut, abonează-te la ştirile NewsRo.eu printr-un LIKE dat paginii de FACEBOOK!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *