CSM Bucureşti a învins echipa daneză Odense Handbold, cu scorul de 40-31 (21-11), în Sala Polivalentă din Capitală. Acest succes i-a consolidat poziţia de lider al Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Cristina Neagu a fost şi de această dată cea mai bună jucătoare a vicecampioanei României, cu 10 goluri. Pentru echipa antrenată de Adrian Vasile au mai înscris Elizabeth Omoregie 6, Crina Pintea 6, Siraba Dembele Pavlovic 4, Marina Sudakova 3, Ema Alivodic 3, Malin Larsen Aune 3, Grace Zaadi Deuna 2, Emilie Hegh Arntzen 1, Alicia Gogîrlă 1, Alexandra Dindiligan 1.

Marie Skurtveit Davidsen a apărat 8 şuturi (28,57%), iar Laura Glauser 2 (15,38%).

Golurile formaţiei oaspete au fost reuşite de Maren Nyland Aardahl (ex-CSM Râmnicu Vâlcea) 8, Dione Housheer 5, Lois Abbingh 4, Trine Pedersen 3, Bo van Wetering 3, Ayaka Ikehara 2, Kelly Vollebregt 2, Helena Elver Hagesoe 2, Rikke Iversen 1, Mie Enggrob Hoejlund 1.
Martina Thoern a apărat 13 şuturi (26%).

Rezultate:

În celelalte meciuri de sâmbătă, Vipers Kristiansand, campioana en titre, a dispus de SG BBM Bietigheim cu 34-32, DHK Banik Most a pierdut cu 30-46 pe teren propriu cu Brest Bretagne Handball, iar FTC-Rail Cargo Hungaria a învins-o pe Krim Mercator Ljubljana cu 37-26.

CSM Bucureşti, cu un punct în ultimele trei etape, îşi asigură prezenţa în sferturile de finală ale competiţiei. CSM va juca următorul meci pe 22 ianuarie, în deplasare, cu SG BBM Bietigheim.

Clasament 1. CSM Bucureşti 19 puncte, 2. Vipers Kristiansand 17, 3. Odense Handbold 14, 4. FTC-Rail Cargo Hungaria 11, 5. SG BBM Bietigheim 10, 6. Brest Bretagne Handball 9, 7. Krim Mercator Ljubljana 8, 8. DHK Banik Most 0.

Te poate interesa și: Cinci românce la start în proba de dublu la Australian Open

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *