Petrolul Ploiești a suferit prima înfrângere din amicalele acestei ierni. Echipa pregătită de Nae Constantin a cedat la limită, scor 1-2, partida de verificare susținută astăzi, în Antalya, în fața echipei Pogon Szencin, ocupanta locului 4 în prima ligă din Polonia.
„Lupii galbeni“ au „mușcat“ primii, prin Felix Mathaus Lima Santos (’15).
Polonezii au egalat printr-un penalti transformat de Kowalczyk (’68) și au stabilit rezultatul final prin Almqvist (’72).
E o înfrângere pe care mi-o doream, ca să rămânem cu picioarele pe pământ“,
a declarat antrenorul prahovenilor, Nae Constantin.
Petrolul Ploiești: Leitner – Cosmin Achim, Maijers, Mathaus – Senico Doua, Purtic, Seto, Velisar – M. Bratu, Budescu, Grozav. Au mai intrat: Vîlceanu – Tucaliuc, Dumitriu, R. Moldoveanu, Borța, A. Olaru, Tolea și Bucur.
Acesta a fost ultimul joc din cadrul cantonamentului din Antalya, de la Side. În primele două teste susținute pe pământ turces, Petrolul s-a impus cu 3-2 (Grozav ’27, ’42, Meijers ’53) în fața formației azere PFC Turan Tovuz, respectiv 2-0 (Moldoveanu ’49, ’90) cu echipa poloneză Lechia Gdansk.
Petrolul ar fi trebuit să mai susțină un joc cu ȚSKA 1948 Sofia, dar meciul a fost anulat.
Gruparea prahoveană urmează să revină sâmbătă în țară și după câteva zile libere va începe să pregătească primul meci oficial din 2023. Petrolul va evolua sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 17.00, în deplasare, la CS Mioveni, într-o partidă contând pentru etapa 22 din Superligă.
Te poate interesa și: Gjoko Zajkov, ultimul venit la Universitatea Craiova