Sepsi Sf. Gheorghe s-a impus cu 2-1 în primul său test din Antalya, susținut luni, în fața formației Radomiak Radom, ocupanta locului 10 în Polonia.
Polonezi au deschis scorul prin Roberto Alves (’45 – penalti), cu mențiunea că au avut un cartonaș roșu, încasat de Machado (’45).
Covăsnenii au replicat în repriza secundă prin Alexandru Tudorie (’73) și Cosmin Matei (’85).
Sunt mulțumit de ceea ce am văzut. E adevărat că prima repriză am pierdut-o cu 1-0, cu un gol primit la ultima acțiune, un penalti. Dar echipa s-a descurcat bine și s-a revanșat în repriza a doua. Sunt mulțumit, dar mai trebuie lucrat. S-a simțit și o ușoară oboseală, pentru că în ultimele zile am avut câte două antrenamente. Mă bucur că jucătorii sunt receptivi și îmi place ceea ce văd“,
a declarat Cristiano Bergodi, antrenorul formației din Sf. Gheorghe.
Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Ninaj, Bălașa, Ispas, Aganovic, Rodriguez, Ștefănescu, Achahbar, Rondon, Safranko. Au mai intrat: Began, Tamaș, Tudorie, Matei, Păun, Ciobotariu, Junior, Dobozi, Vura, Renta, Popa și Akos Nistor.
Te poate interesa și: Robert Popa acceptă cu greu concurența lui Ionuț Gurău