Naţionala masculină de handbal a României a învins echipa similară a Bahrainului cu scorul de 27-24 (15-15), sâmbătă, în ultimul său meci din turneul de la Benidorm (Spania).
Tricolorii au întors soarta partidei în ultimele şase minute de joc. Asta graţie paradelor portarilor Dan Vasile (10 în total) şi Ionuţ Iancu (7), evidenţiază Agerpres.
Pentru România, echipă antrenată de Xavi Pascual, au marcat: Tudor Botea (4 goluri), Gabriel Cumpănici (3), Tudor Buguleţ (3), Nicuşor Negru (3), Călin Dedu (3), Daniel Stanciuc (2), Alexandru Ghivil (2), Alexandru Tărîţă (2), Andrei Buzle (2), Nicolae Ungureanu (1), Dan Racoţea (1) şi Robert Nagy (1).
România a terminat cu două victorii, 31-26 cu Argentina şi 27-24 cu Bahrain, şi s-a clasat pe locul secund în turneul de la Benidorm.
Prima a fost Spania, care a obţinut trei victorii, ultima în faţa Argentinei (31-20). În primul meci, Spania a surclasat România cu 42-29. Argentina a completat podiumul, iar Bahrainul s-a clasat pe ultima poziţie.
Cu excepţia României, celelalte trei echipe vor participa la Campionatul Mondial găzduit de Polonia şi Suedia (11-29 ianuarie).
Te poate interesa şi: CSM Bucureşti s-a „antrenat“ în Cehia