Tenismena Irina Begu nu a reuşit să confirme şi în semifinalele turneului Adelaide International 1 (WTA 500), dotat cu premii totale de 826.837 de dolari americani. Jucătoarea română a fost învinsă în această dimineaţă, în două seturi, scor 6-3, 6-2, de belarusa Arina Sabalenka.

Meciul dintre Irina Begu (32 ani, 34 WTA) şi Arina Sabalenka (24 ani, 5 WTA a durat o oră şi 14 minute.

În cealaltă semifinală de la Adelaide se vor înfrunta tunisianca Ons Jabeur, principala favorită, şi cehoaica Linda Noskova.

Început promiţător de an

Sportiva noastră s-a ales cu un cec de 43.323 de dolari şi 185 de puncte WTA la acest prim turneu al anului. Performanța reușită în Australia o va ajuta pe bucureşteancă să urce în ierarhia mondială, iar dacă arată în continuare forma asta orizonul va fi senin.

Astfel, Irina Begu se va afla, începând de luni, pe locul 28 în clasamentul WTA! Va înregistra un salt de șase locuri în clasamentul WTA!

Cu 1472 de puncte acumulate, Irina Begu se apropie astfel de cea mai bună performanță a carierei: clasarea pe locul 22 (pe 22 august 2016).

Te poate interesa şi: Branko Gajic, noul antrenor al voleibalistelor de la Rapid

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *