Conducerea FCU Craiova a anunţat ieri că l-a cooptat pe Matheus Mascarenhas. Acesta este un fundaş de bandă, de picior stâng, are 24 de ani şi a semnat cu gruparea olteană un contract valabil până la finalul acestui sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă 2 sezoane.

„Născut în orașul São João de Meriti, din Brazilia, Matheus a crescut în academia celor de la Fluminense, echipă la care a și debutat în fotbalul mare la 18 ani, într-o partidă cu Flamengo, încheiată 2-2, din data de 18 iunie 2017. Matheus a evoluat pentru Fluminense în șase partide, toate în campionatul Braziliei. A reușit să înscrie o singură dată, cu Avaí, meci care s-a terminat cu victoria trupei la care fundașul brazilian evolua (3-0).

În perioada 2018-2021, Matheus a jucat sub formă de împrumut la echipe precum: Botafogo-SP, Atletico Goianiense, Vitória Guimarães și Sampaio Corrêa. Din martie 2022 până la finalul anului, acesta a fost jucătorul celor de la Confiança, club care activează, în prezent, în al treilea eșalon din Brazilia.

În anul 2015, Matheus a făcut parte din lotul selecționatei U17 a Braziliei la Campionatul sud-american U17, bifând 2 partide în tricoul Seleção și câștigând, de altfel, turneul la care a participat. Noul jucător al Craiovei a fost convocat la selecționata olimpică a Braziliei alături de fotbaliști precum: Neymar, Gabriel Barbosa sau Marquinhos.

Fundașul brazilian va îmbrăca tricoul cu numărul 16“, se arată în comunicatul celor de la FCU.

Te poate interesa şi: Ce a declarat Cristiano Ronaldo la prezentarea oficială la Al-Nassr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *