Conducerea clubului Universitatea Craiova a oficializat, astăzi, numirea antrenorului Eugen Neagoe la cârma echipei. „Geană“ a semnat un contract valabil un an şi jumătate, cu drept de prelungire şi are ca obiectiv să ducă echipa în cupele europene.

„Noi sperăm şi credem că suntem inspiraţi în alegerea pe care am făcut-o. Îi urez bun venit lui Geană la Universitatea Craiova, echipa ta de suflet, la care ai visat să antrenezi şi iată că visul tău s-a realizat. Ca să spun câteva cuvinte despre el e de prisos, pentru că este foarte cunoscut în zona noastră. Este un fost jucător important pentru Universitatea Craiova, cu reuşite, cu campionat şi Cupa României câştigate. Şi-a ales meseria de antrenor, are experienţă, are sute de meciuri pregătite în prima ligă, dar şi în afara ţării, în Cipru. Alegerea pe care am făcut-o a fost cu gândul că se va realiza ceea ce ne-am propus la începutul campionatului. Neagoe preia obiectivele pe care le-au avut toţi antrenorii. Avem credinţa, avem speranţa că vom reuşi împreună. Sper să aibă mai multă şansă decât predecesorii lui şi rezultate mult mai bune“, a spus preşedintele Ştiinţei, Sorin Cârţu.

„Îmi doresc foarte mult să reuşim să aducem titlul în Bănie“

La rândul său, Eugen Neagoe a explicat că nu a fost greu de convins să semneze cu Universitatea Craiova.

„Nu a trebuit să mă convingă nici patronul, nici domnul preşedinte. Ştiţi foarte bine, Craiova este casa mea. Aici am crescut din toate punctele de vedere, ca om, profesional… Oriunde m-am dus nu am ascuns că sunt oltean, pentru că sunt cu rădăcini foarte adânci înfipte. Ştiţi foarte bine ce înseamnă Universitatea Craiova pentru mine şi da, este un vis împlinit. Am revenit acasă cu plăcere, cu entuziasm şi sper să reuşim împreună. Cred că am vorbit în jur de 40 de minute ca să-mi dau acordul. Apoi, la câteva zile, am discutat în jur de două ore şi 45 de minute.

Sper ca împreună cu suporterii să reuşim mai mult decât până acum, să avem rezultate bune şi foarte bune. Ştiţi foarte bine că aici am debutat şi cred că sunt unul dintre jucătorii care au contribuit la eventul în 1991, apoi o Cupă în 1993. Sper din suflet să repetăm acele performanţe din altă postură, cu nea Sorin preşedinte şi eu antrenor.

Îmi doresc foarte mult şi pentru suporteri acest lucru, pentru că aşa suporteri cum a avut şi are Universitatea Craiova sunt foarte greu de găsit în multe alte ţări, nu doar în România. Suporterii Universităţii Craiova merită din plin ca această echipă să practice un joc frumos, spectaculos şi să apară şi rezultatele bune“.

„Îmi doresc o disciplină corectă, normală, bazată pe respect“

Eugen Neagoe consideră că nu are prea mult timp la dispoziţie până la primul meci oficial ca să-şi implementeze jocul, dar crede că echipa va arăta bine după cantonamentul dion Antalya (4-15 ianuarie).

„Este puţin timp la dispoziţie ca să pregătim echipa, dar asta este situaţia şi de aceea trebuie să fim foarte atenţi la următoarea perioadă. Îmi doresc o disciplină corectă, normală, bazată pe respect. Nu am fost niciodată un antrenor dur. Am avut o relaţie corectă cu jucătorii, bazată pe respect. Îmi doresc să avem o organizare foarte bună atât pe faza defensivă, cât şi pe cea ofensivă. Nu mi-a fost teamă de nicio provocare acolo unde am mers. Am mers în situaţii destul de dificile, pentru că în momentul când o echipă merge foarte bine, ştiţi că nu se schimbă mai nimic. Totdeauna sunt schimbări atunci când lucrurile nu merg aşa cum îşi doresc oamenii care conduc. Am semnat cu echipe care erau în situaţii dificile şi până la urmă am reuşit să ne realizăm obiectivele şi au fost formaţii cu care am şi depăşit acele bariere. Eu sunt optimist“, a comentat Neagoe.

Componenţa staff-ului:

Acesta şi-a prezentat şi staff-ul tehnic: „Va mai veni un antrenor secund, care a mai lucrat cu mine, Fadi Haddad. Este născut în Iaşi băiatul, dar tatăl său este din Iordania, iar mama româncă. Pe ceilalţi băieţi îi ştiţi: Ionuţ Stancu, Gabi Velcovici, Daniel Tudor cu portarii şi cei doi preparatori fizici care erau la echipă, Cătălin Tudor şi Daniel Ene“.

Alexandru Işfan şi Gjoko Zajkov vor semna cu Ştiinţa

Deşi a fost prezentat abia astăzi la Universitatea Craiova, antrenorul Eugen Neagoe a fost implicat în ultima perioadă în căutarea jucătorilor care să aducă un plus echipei din Bănie. Primul transfer este Alexandru Işfan, de la FC Argeş. Acesta a costat 650.000 de euro, piteştenii oprind 25% din drepturile federative. Aseară urma să apară în Bănie şi un fotbalist macedonean, Gjoko Zajkov (27 ani, 1. 86 metri). Acesta este un fundaş central care poate evolua şi în bandă şi vine de la Vorskla Poltava. Cât despre plecări, nu vor fi prea mulţi puşi pe liber. Primul plecat este portarul Denis Rusu.

„Işfan e un transfer care este aproape rezolvat. Işfan este un jucător pe care l-am vrut şi vara trecută. Este un fotbalist bun, care va aduce un plus. S-au văzut mulţi jucători în perioada asta. în special de el (de Eugen Neagoe – n.r.). Vreau ca lumea să înţeleagă un lucru: nu preşedintele aduce jucătorii, ci directorul sportiv şi cu antrenorul! Ei urmăresc şi propun, aşa se întâmplă în toată lumea! Nu poţi să aduci foarte mulţi, pentru că trebuie eliberate nişte posturi. Sunt nişte contracte pe care nu poţi să le rupi tu unilateral“, a spus Sorin Cârţu.

La rândul său, Eugen Neagoe a spus: „Nu o să facem multe transferuri. Unul este aproape finalizat, aşteptăm şi celălalt jucător să ajungă şi ne mai gândim la încă unul. Nu am venit aici să facem revoluţie, să schimbăm jumătate din echipă. Nu putem să facem acest lucru. Punctez faptul că Universitatea Craiova are în componenţă jucători valoroşi, de echipă naţională“.

Mâine se pleacă în Antalya

Reunirea echipei are loc în această seară. Mâine este programată plecarea într-un stagiu de pregătire în Antalya. Jucătorii Științei vor efectua deplasarea în Turcia cu o cursă charter, vor avea cartierul general la „Kaya Palazzo Resort“ și vor asuda pe pământ turcesc până pe 15 ianuarie. Alb-albaștrii vor susține în Antalya și trei partide de verificare, ale căror ore de disputare vor fi anunțate ulterior. Iată programul amicalelor: 10 ianuarie – Kecskeméti TE (Ungaria), 15 ianuarie – Śląsk Wrocław (Polonia); 15 ianuarie: Universitatea Craiova – Partizan Belgrad (Serbia).

Sursa: gds.ro

Te poate interesa şi: Se așteaptă un armistițiu în războiul din Ucraina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *