Hans-Lothar Domröse, un fost general al armatei germane și al NATO, a declarat că „în 2023 poate fi așteptat un armistiţiu în războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei“. Acesta a subliniat că armistițiul ar putea avea loc „la jumătatea acestui an“, informează DPA.
„Mă aştept să se întâmple la vară, când ambele părţi vor spune că războiul nu duce nicăieri“, a declarat Hans-Lothar Domröse pentru grupul media Funke. „Cea mai probabilă perioadă pentru apariţia unui astfel de impas este între lunile februarie şi mai“, a mai spus el.
Un armistițiu nu înseamnă pace
Hans-Lothar Domröse, care a deţinut poziţii de rang înalt în cadrul forţelor internaţionale din Afganistan şi mai târziu în structurile de comandă ale NATO în Europa, a punctat că un armistiţiu nu înseamnă pace.
„Armistiţiu înseamnă că nu se mai trage. Negocierile vor dura probabil mult timp şi este nevoie de un mediator“, a afirmat fostul general.
Acesta i-a nominalizat printre posibilii candidaţi la conducerea negocierilor pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, pe preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, sau pe premierul indian, Narendra Modi.
Putin și Zelenski, doi încăpățânați
Singurul lucru care mai rămâne de făcut este o soluţie negociată, care este acceptabilă pentru ambele părţi. Asta „deşi lui Vladimir Putin i-ar plăcea să aibă toată Ucraina, iar lui Volodimir Zelenski i-ar plăcea să elibereze toată Ucraina din nou“, a comentat Domrose.
Ca o posibilă soluţie, Domrose a spus că preşedintele ucrainean ar putea renunţa la a cere reintegrarea imediată a unor teritorii ca Crimeea în Ucraina şi să fie de acord cu o perioadă de tranziţie pentru acest lucru.