Șeful SANEPID Gorj, mort la Spitalul din Râmnicu Vâlcea. Ambulanța care-l transporta a rămas fără oxigen

Șeful Sanepid Gorj a murit la Spitalul din Râmnicu Vâlcea. Aparatul de oxigen de pe ambulanța care-l transporta spre București s-a defectat, iar medicii au decis să-l ducă la clinica din Vâlcea. Șeful SANEPID se infectase cu virusul SARS-COV-2 si urma să fie transferat de la Târgu Cărbunești la un spital din Capitală. 

Șeful SANEPID Gorj, mort la Spitalul din Râmnicu Vâlcea. Ambulanța care-l transporta a rămas fără oxigen
Mutarea urma să se facă ieri după-amiază cu o ambulanță dotată cu sistem de ventilație. Numai că, între Horezu și Râmnicu Vâlcea, s-a defectat o siguranță a sistemului electric, iar aceasta a decuplat ventilatorul pacientului. Medicii au depus eforturi uriașe și l-au resuscitat pe șeful Sanepid, acesta fiind transportat la Spitalul de Urgență din Vâlcea. A fost stabilizat, dar din păcate a decedat la Spitalul din Râmnicu-Vâlcea, conform surselor noastre. Șeful Sanepid era unul dintre cei patru angajați ai instituției care s-au infectat în ultimele două săptămâni. Șeful Ambulanței Gorj a oferit o poziție exclusiv la Realitatea PLUS.Constantin Mitroi, șeful Ambulanței Gorj: Pacientul nu a decedat în ambulanță, ci la Spitalul din Vâlcea la două ore jumătate după de am ajuns. (...) La 17:30, a fost preluat de UPU Râmnicu-Vâlcea, unde s-a încercat stabilizarea pacientului. La 20, a intrat în stop cardio-respirator. Starea de sănătate s-a agravat. A fost o problemă tehnică pe ambulanță, dar personalul medical a trecut pe ventilare manuală pe ambulanță. Defecțiunea la sistemul de ventilație a apărut când s-a intrat în orașul Râmnicu Vâlcea.