Vlad Dragomir, mijlocaș român născut în Timișoara, a cucerit titlul de campion al Ciprului cu FC Pafos, în sezonul 2024/2025. Este prima dată în istorie când clubul din Cipru obține trofeul de campioană.
În etapa a 34-a a campionatului, FC Pafos a învins categoric pe Aris Limassol, scor 4-0, meci în care Dragomir a marcat al doilea gol al partidei, în minutul 37. Celelalte reușite au fost semnate de Joao Correia (’9), Jairo (’51) și Mislav Oršić (’82). Vlad Dragomir a fost integralist și ajunge astfel la 5 goluri în 30 de meciuri disputate în acest sezon.
FC Pafos domină clasamentul, având 78 de puncte, cu două etape înainte de final. Pe locurile următoare se află Aris (71 puncte) și AEK Larnaca (65 puncte). Echipa are șanse mari să reușească și eventul, după victoria din turul semifinalei Cupei Ciprului, scor 4-2 cu Apollon Limassol. Returul este programat pentru 7 mai, ora 19:00.
Vlad Dragomir (1,78 m, 26 de ani) evoluează pe postul de mijlocaș central și are un contract valabil cu FC Pafos până în mai 2028. Cota sa de piață este estimată la 1,5 milioane de euro. De-a lungul carierei, a mai jucat pentru LPS Banatul Timișoara, ACS Poli, Arsenal U18/U23, Perugia și Virtus Entella, bifând selecții în toate loturile naționale ale României.
Te poate interesa și: FCSB nu s-a împiedicat de Dinamo nici de această dată. Titlul, ca şi rezolvat!